Tot spațiul dintre gândurile mele, de Bogdan Răileanu. Recenzie.

Am cumpărat cartea asta pentru că titlul mi s-a părut genial. Tot spațiul dintre gândurile mele. Are cumva o încărcătură puternică, e atât de multi-dimensional: spațiul ca spațiu, spațiul în timp, spațiul în abstract. Întotdeauna am fost de părere că o carte e la fel de puternică precum sentimentele pe care le stârnește în tine. Iar cartea asta promite destul de mult. Pe lângă titlu, uită-te la copertă: un astronaut, o fântână, o muscă atârnată cu capul în jos. Începi să simți și să gândești înainte să deschizi cartea.

S-a ridicat cartea la nivelul așteptărilor? Alor mele da, ce-i drept pentru că am știut la ce să mă aștept. Am citit deja destul de multe cărți scrise de autori contemporani tineri (vezi, de exemplu, recenzia pentru Escapada, de Lavinia Branșite). Majoritatea autorilor par să se limiteze acum la povestioare scurte, ușor digerabile de o audiență cu putere de concentrare tot mai redusă. Ce să-i faci, se mișcă și ei cu vremea. Nimeni nu le-ar citi un bildungsroman. Deci, dacă pornești cu doza asta de realism, cartea e drăguță. Mai prinzi câte o idee-două care te fac să zâmbești.

În ansamblu, ceea ce am apreciat cel mai mult a fost faptul că povestirile sunt cu adevărat actuale. Bogdan Răileanu a lăsat deoparte clișeul de popor asuprit de comunism și privește candid asupra unor personaje care încearcă să se încadreze într-un context politic mai larg. În comparație cu Escapada de Lavinia Braniște, pe care eu am numit-o cartea româncei amorțite, Bogdan Răileanu aduce o energie nouă. El alege să scrie despre românii care merg la ski în Austria, despre prima generație de copii români doar pe jumătate, despre lesbiene, despre artiști recunoscuți în Berlin. E un aer nou, cu adevărat actual: personajele nu mai sunt victime; sigur, toate au dramele lor, dar tradiționalul pesimism românesc e bine dozat și uneori înlocuit cu umor.

Astea fiind spuse, nu te aștepta la o carte care va face istorie. Ia-o așa cum e: o lectură ușoară depre românul de azi, scrisă cu talent.

Tudor tăcu și începu să culeagă cu degetele câteva firmituri de pe fața de masă. Făcu un morman, apoi îl mătură de pe suprafața mesei cu o mișcare scurtă, ca și cum grămăjoara de firmituri ar fi fost propriile sale gânduri de care voia să scape.

Ai citit cartea? Dacă ai citit-o lasă un comentariu și spune-mi impresiile tale!