Skip to main content

Posts

Showing posts from May, 2017

Povestea noului nume, de Elena Ferrante. Recenzie.

Cucerită de  Prietena mea genială , primul volum din tetralogia napolitană a Elenei Ferrante ( vezi recenzia ), am citit pe nerăsuflate cel de-al doilea volum, Povestea noului nume.  Dacă adolescentele Lila și Elena mi-au acaparat atenția încă din prima carte, tinerele Lila și Elena m-au câștigat definitiv în a doua. Caracterele lor, atât de opuse și totuși în echilibru atunci când se întâlnesc, conving. Le crezi. Poate că ceea ce le dă veridicitate e refuzul Elenei Ferrante de a-și plasa personajele de o parte și de alta a binelui și a răului; totul e o iluzie a perspectivei. Lila e, în același timp, genială și naivă. Mi-a plăcut, în mod deosebit, geometria romanului: pe fondul unui timp dureros de unidirecțional în care personajele cresc și îmbătrânesc ireversibil, poveștile lor cotesc, se intersectează. Elena Ferrante pare să fie în principal un adept al ciclicității: personajele pornesc dintr-un punct la care, sub o formă sau alta, revin. Pentru cititor, aceste întoarceri da

Prietena mea genială, de Elena Ferrante. Recenzie.

În ultima vreme, au început să mă intereseze femeile care scriu despre femei. Probabil e o răbufnire după n -șpe ani de școală românească în care am consumat doar literatură scrisă de bărbați despre bărbați. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată un nume de autoare pe listele de lectură din liceu. Cu excepția Vitoriei Lipan și a Otiliei  lui Călinescu, mi-e greu să numesc personaje feminine cu adevărat memorabile, fie ele scrise chiar și de un bărbat. (Și dacă tot suntem la capitolul frustrări din copilărie, trebuie să menționez că toate cărțile acelea alese grijului de vreun nene sau vreo tanti ministru veneau la pachet cu un comentariu sec ce trebuia înghițit și regurgitat în caz de examen.) De când am luxul de a citi cărți alese de mine, constat cu bucurie precaută că literatura română a început să crească ovare. De exemplu, Escapada Laviniei Braniște oferă o perspectivă autentic feminină asupra vieții cotidiene românești și observă raporturi interesante între femei: unele de pri