Despre Micuțisme

Nu demult, eram în căutarea unei cărți ușoare, cu care să adorm în mână. Preferabil niște schițe. Cu resemnare, fac parte din generația amorțită de Internet, care trebuie să depună eforturi intelectuale notabile ca să poată urmări un fir narativ mai lung de câteva pagini. Pe principiul  ain't nobody got time for that . Am dat peste Escapada , cartea Laviniei Braniște. Descrierea se potrivea criteriului meu de carte de noptieră (De fapt, vorba vine de noptieră. Cu aceeași resemnare, fac parte din generația care preferă să evite efortul de a se deplasa până la librărie sau de a șterge praful din bibliotecă. Aleg să-mi înghesui pornirile intelectuale pe un Kindle. Apropo de asta, de ce niciun site românesc nu vinde e-book-uri în format .mobi pentru Kindle? De ce trebuie să hack-uiesc tot timpul alte formate dubioase și să mă simt aiurea în ciuda faptului că am plătit pentru carte?). Așadar, cartea de noptieră  avea următoarea descriere: povestiri relativ scurte.  Întruchipări al

Am citit, acum vreo doi ani, una din cărțile Aurorei Liiceanu: Prin perdea . Nu sunt critic literar și n-am mai citit un comentariu din liceu, așa că nu pot vorbi despre ea decât ca un cititor păgân. De fapt, ca să fiu sinceră, nu-mi amintesc prea mult din carte. Dar am rămas cu o idee care, involuntar și iremediabil, face acum parte din bagajul meu permanent. În primul capitol al cărții, Micuțisme și micuți , Aurora Liiceanu descrie atitudinea lui Constantin Noica față de meseria ei de psiholog: Se întâmplase să contribuie la nefericirea mea și afirmația lui Constantin Noica, care, referindu-se la psihologie, mi-a spus cu un aer de superioritate tolerată și cu multă îngăduință că mă ocup de «micuțisme». Adică de destine omenești, de X, Y, Z etc., deci de micile vieți separate, individuale, obscure. Desigur că în subtextul expresiei lui stătea convingerea că incapacitatea psihologului de a se ridica la concept, rămânerea în concretul uman, îi dă psihologiei, fără drept de apel,